Ce v-as putea spune despre mine? Nu pot vorbi despre omul Cristian Popescu fara a vorbi de menirea pe care cred ca o am. Totul a venit firesc. Pasii m-au adus spre misiunea pe care o indeplinesc de peste 10 ani si fara de care nu imi inchipui viitorul. Sunt norocos ca fac ceea ce stiu cel mai bine, ca ma pot manifesta in directia pe care o simt sufleteste cea mai apropiata de structura mea: protectia, siguranta cetateanului. Multumirea sufleteasca e foarte mare cand reusesc sa vin in sprijinul celui amarat sau nedreptatit.
Din dorinta de a fi alaturi de cetatean cu sufletul si nu cu interesul cum se cam intampla, birouasul meu a fost strada in toti cei 10 ani de cand sunt in administratia locala. Sunt de 10 ani langa oameni, le simt nevoile reale si fac tot ce pot ca sa le rezolv. Par un dur la prima vedere, dar ma trec fiorii cand vad o batranica cersind sau pe cineva stand jos in autobuz, nelasand locul unui bolnav sau unui batran.
Ceea ce vedeti acum, omul Cristian Popescu, zis si Piedone, este rezultatul experientelor mele de viata. Am fost mezinul intr-o familie in care nu mi-a lipsit nimic. In liceu am fost destul de neastamparat. Am fost negustor, cu o situatie financiara buna.
Mi-am dorit sa fac ceva pentru semenii mei. Inceputul a fost in 1995, ca presedinte al comisiei de comert si relatie cu sindicatele. Am luat la pas pietele, tarabagii, oamenii mi-au spus ofurile lor. Sunt foarte marcat de saracie. Ma cutremur cand vad un copil amarat. Am incercat sa ajut si am facut-o de fiecare data, indiferent de pozitia pe care am avut-o in structura administrativa.
Activitatea mea in control, pusa intotdeauna in interesul cetateanului, se datoreaza practicii din cei 12 ani de negustorie. Ca sa descoperi ceva, trebuie sa stii unde sa cauti, sa ai simtul dezvoltat. Asa am descoperit de exemplu o covrigarie intr-o ghena de gunoi, care functiona numai noaptea, iar dimineata vindeau covrigii la gurile de metrou. Masurile luate au fost intotdeauna radicale.
Faceam controale inopinate noaptea, nu am avut program de serviciu. Infractionalitatea nu are ora. Multe activitati, in special cele ilegale, apar dupa ora 22. Trebuia sa le depistez. Odata descoperite, sau am sesizat imediat organele de politie ori a doua zi a fost buldozerul acolo, dar am eradicat atunci. Am descoperit internet cafe-uri la parterul blocurilor, cu copii care se uitau la site-uri porno. Le-am inchis pe loc, nu le-am dat amenda. Trebuie scos raul din radacina, ca sa nu mai creasca la loc, altfel toata munca e in zadar.
Au fost momente in care ma simteam singur in lupta pe care o duceam, o picatura intr-un ocean. Daca as putea avea o putere mai mare, sa concentrez si sa controlez prin subordonatii mei, nu ar mai fi loc de infractiuni.
Asa a aparut porecla de Piedone. Acum nu mai pot sa scap de ea. In 2000, intr-o singura zi a aparut titlu mare in Libertatea, si seara la Carcotasi. De atunci am aceasta amprenta. Pana si soacra imi spune uneori Piedone. Chiar si copiilor mei li se spune asa la scoala.
In 2004, am infiintat Asociatia pentru Protectia Cetateanului, din dorinta de a veni in intampinarea cetateanului nedreptatit, aflat in fata unor institutii birocratice, fara posiblitatea de a-si solutiona problemele. Satisfactia noastra e ca toate institutiile de stat ne-au luat in serios. Au fost cazuri care trenau de 5 ani si noi le-am rezolvat. A contribuit si titulatura mea de Piedone, la mine venind sa-si spuna oful si tineri si batrani, oameni cu probleme, care nu au fost bagati in seama. Preluam cazul si daca nu gasim o solutie amiabila, dam in judecata acea institutie, oricare ar fi ea, reprezentand cetateanul cu juristii nostri, care in mare parte sunt voluntari. Ma bucur sa putem da sansa tinerilor practicanti sa se afirme si sa capete experienta, ei au o sete fantastica de actiune, de afirmare.